joi, 5 noiembrie 2009

Prima noapte de sinceritate...

Dragii mei,

habar n-am sa va explic de ce mi-e atat de greu sa vorbesc cu voi deschis. Parca am o teama viscerala de a fi judecata, de a spune ce nu o sa va convina... De unde vine ea? Ma tot framanta intrebarea asta..

In urma cu 25 de ani, mama imi spunea sa am grija ce vorbesc la scoala, sa nu spun niciodata ce se vorbeste in casa. Sa fim clari, nu traiam intr-o familie de dizidenti si nici nu simteam vreo teroare in jurul meu. Am crescut intr-o familie geniala, vesela, cu bancuri, petreceri, musafiri...

Nu, nu cred ca are legatura cu asta. Cred ca vine din teama mea permanenta de esec, de a face ce nu se cuvine, de a nu fi perfecta pentru toti ceilalti.

V-am spus povestea cozonacului si a celor doua Domnici?

Aveam cam varsta din fotografia centrala de pe blog si eram copilul perfect. In Izverna in care strabunicii mei erau boieri si aveau casa din fata primariei mergeam rar, o data la cateva veri. Intr-una dintre ele, bunica, Ica, doamna colonel Stoicescu pentru toti izvercenii care o vedeau doar cand venea de la oras in vizita, m-a rugat sa duc un cozonac fierbinte si plin de nuca Domnicai... Am plecat ascultatoare si am ajuns la o rascruce.. Ica nu-mi spusese carei Domnica: prietenei ei din copilarie, care statea peste drum sau Domnicai din deal, taranca rumena si tanara, sotie de miner cu 7 copii. Cu gandul la Ilie, cel mai mic dintre prunci, poreclit Mucosul din motive obiective, am dus cozonacul sus pe ulita la casa plina de plozi. Am plecat de acolo multumita si mandra de misiunea indeplinita desi...stiam in suflet ca ceva nu era in regula. Prea mirata fusese Domnica mea de darul neasteptat. Prea apasat ma intrebase daca pentru ea era cozonacul. In timp ce Bunica iesise in poarta sa discute cu vecina Domnica daca i-a placut cozonacul, eu ma intorceam pe ulita si, pe masura ce incepeam sa aud conversatia intelegeam ...In spatele meu, departe, venea agale Domnica cu obrajii rumeni si cu un cozonacul la fel de rumen in brate. Il aducea inapoi. Intr-o fractiune de secunda am inteles si m-am oprit pe marginea santului. Nu mai voiam decat sa intru in pamanat. Voiam sa mor, sa dispar, sa dispara cozonacul si dezamagirea din ochii copiilor, jena din ochii tuturor...Rusinea, greseala...

Povestea trebuie sa aiba un final fericit. Cozonacul a ramas la Ilie Mucosul si la fratii lui. Sau asa vreau sa cred. Nu mai stiu. Nu am mai vrut sa stiu nimic. Eu am ramas acolo pe marginea acelui sant dintre cele doua Domnici...