luni, 23 iulie 2007

Ziua 2. Confesiunea unei crime

E frig. E o iarna geroasa dar fara zapada. Am 13 ani si jumatate, parul mi-e din nou lung, asa cum mi l-am dorit mereu doar ca, fiind rebel, ajungeam inevitabil sa-l tund cumva, mai modern si mai usor de aranjat. Sunt fericita pentru ca mai am citeva luni si imi iau buletinul de identitate. Si pentru ca stiu ca, la anul pe vremea asta, scap de cravata de pionier si de sarafanul asta albastru deschis, deloc feminin. Inca un pic si ma fitii si eu pe culoarele scolii intr-un super sexy sarafan negru. Da, sunt fericita! La treapta nu ma gindesc decit asa..in treacat. O sa fiu buna si intru la arta. A, am uitat sa-ti spun ca sunt eleva la liceul de arte plastice si singurul lucru de care mi-e putin frica este ca nu o sa intru la clasele de elita. Dar, sunt ok, sunt printre primii in clasa si o sa intru cu nota mare! esecul nu-i o optiune. Plus, am primit cadou o super haina bleu deschis in care ma simt o domnita. Traiesc liber.
E 21 decembrie si incepe un vuiet. Ajung acasa, toti sunt brusc agitati si telefonul suna incontinuu. Invariabil aceeasi intrebare: ai auzit? Da - raspunde scurt mama. Completeaza aproape ca un robot: Hai sa nu mai vorbim acum, la telefon. Se intimpla ceva, simt. Sunt obisnuita cu semnele din ochi si vorbitul codificat. Cind aveam 4 ani mi s-a spus prima oara: nu povestesti niciodata ce vorbim acasa. Am raspuns scurt: stiu, daca ma intreaba cineva, spun: eu ii iubesc pe tovarasii Elena si Nicolae Ceausescu. I-am lasat muti o clipa si apoi au izbucnit in ris. Cred ca la radio auzisem asta, sau la gradinita, n-are importanta. Imi stiam lectia. M-a enervat atunci doar ca rideau de mine desi eu stiam clar ca am prins ideea..
Am aflat ce se intimpla. A inceput revolta la un miting al Ceausestilor. E nebunie pe strazi. Vreau afara. Vreau sa plec. Mama nu ma lasa. Fratele meu pleaca. Trece noaptea si a doua zi spre prinz aflu ca au fugit Ceausestii. Incepem sa umarim cel mai tare film de actiune pe care mi l-am inchipuit vreodata. Vreau un rol in el, chiar episodic, chiar si daca mor dupa prima scena. Incepe nebunia amenintarilor. Nu mai stiu cind e noapte si cind zi. Toate jaluzelele sunt trase si de afara se aud impuscaturi. Ciinele meu nu mai iese de sub pat. E miezul unei nopti, una dintre cele dinainte Craciun. Cind incerc sa adorm, suna telefonul. Cineva ne anunta ca apa a fost otravita si sa nu ne atingem de ea. Abia facusem baie. Ma gindesc ca o sa mor si sunt furioasa pentru ca nu-mi aduc aminte daca am inghitit apa sau nu cind m-am spalat. O sa mor sau nu? Vreau o certitudine. Ma trezesc dimineata si sunt din nou fericita. Suntem vii! Nu ne-au invins. La televizor se fac apeluri disperate sa mergem sa apram televiziunea. O conving pe mama sa mergem pina acolo. Tata era deja prin multime. Stam aproape, o luam pe stradute si ajungem in piata Aviatorilor. Gata, zice mama scurt, acum ne intoarcem. Fac prima criza de isterie din viata. Vreau sa ramin aici, trebuie sa aparam televiziunea, nu intelegeti? Daca toti ar pleca o sa invinga EI! In hohote de plins ma indrept spre casa. Orele trec si aflu ceea ce asteptam plina de ura.. Au fost prinsi si vor fi omoriti. Televiziunea promite dovada.
E foarte tirziu si nici nu stiu cind am adormit. Ma trezesc si mama imi spune scurt: gata, s-a terminat, sunt morti ..ne-au aratat executia. O intreb: de ce nu m-ai trezit? Sunt furioasa. EU TREBUIE SA-I VAD MORTI, CHINUITI, SA MA CONVING CA AU PLATIT! Linisteste-te, o sa dea executia in reluare. Nu ma mai misc din fata televizorului. Vreau sa-i vad murind. Am 13 ani si jumatate si n-am rabdare.
Incepe caseta, e montata, ma uit cu aviditate la fieceare lucru crud. El coboara mototol, nu rid, nu ma intristez, nu mi-e mila. Nu clipesc pina cind nu aud impuscaturile si se asterne fumul peste doua mogildete. Intreb: sunt sigur morti! N-au scapat? Nu mai misca, nu? Trebuie sa moara!. Fumul se duce si ii vad chirciti si vad singele.. e o balta neagra..dar stiu ca e singele lor. Mi-e rau. Nu mai stiu ce simt.
Am 13 ani si jumatate si am ucis. N-o sa mai port niciodata sarafanul negru pe care il credeam atit de sexy.
Noapte buna.

27 de comentarii:

mariana spunea...

Eu atunci aveam 17 ani si in 21 decembrie 89 ma aflam impreuna cu sora mea in Gara de Nord, mergeam spre casa. In gara se formasera garzi patriotice care se plimbau de colo colo cu pustile pe umar. Toti priveau suspiciosi in jur. Ma speriasem, nu stiam ce se intampla... pe la coturi oamenii suoteau: "au cazut Ceausestii", "Suntem liberi". Am ajuns acasa. Familia mea era adunata in jurul televizorului urmarind cu sufletul la gura evenimentele. "I-au prins pe Ceausesti" , "Vor fi omorati"imi spune tata. A venit si ziua executiei intr-un Craciun insangerat in care oamenii isi plangeau mortii.
Si daca atunci eram invaluita de aburii triumfului asupra raului, acum nu mai simt altceva decat amar, mila... si atat

kristofer93 spunea...

Nici nu eram nascut...dar totusi inteleg ce s-a intamplat acolo!

bicxy spunea...

Trebuia sa va rezumati la primul blog...al doilea este de umplutura, pun pariu ca nici nu l-ati gandit dvs. Oricum, mult succes in ceea ce ati inceput aici

Blog spunea...

La 13 ani sa simti atata ura!!
Si eu am vrut sa scapam de Ceausesti, dar cand am vazut executia am plans si am fost deprimata. Nu am plans pentru ei. Am plans pentru felul in care am scapat de ei. Ar fi trebuit sa fim OAMENI.

Madko spunea...

Eu eram putin mai mic .. si imi aduc aminte cum si in mine nutrea un sentiment puternic de ura la adresa ceausistilor ... era ceva asa ..plutea in aer .. nu stiu .. .. .stii cum iti dai seama din tonul vocii persoanelor iubite ..ca nu-i place de cineva ? .. asa simteam eu in vocea alor mei , cand le povesteam alor mei ce invatasem la scoala (elogii la adresa impuscatului) ..primeam o replica de genu "mai da-l in p***a masii de bou", iar mama :"ssst ... ca poate te aude cineva" .. nu pot sa spun daca imi dorem sau nu sa moara ..dar cu siguranta ma bucuram ..tin minte si acum fetzele parintilor, satisfactia pe care o aveau ... oamenilor le era sete de dreptate ... (poate nu si de sange)..

hmm .. imi aduc aminte de penele de curent ... cele de gaz ... cozile, cartelele de alimente ... gustul franzelei (imi e dor de un colt de paine d'aia de atunci)... Imi mai aduc aminte si de steguletele (unu tricolor si unu rosu )care le aduceau ai mei cand veaneau Ceausistii in oras .. imi placeau steguletele... ..imi mai aduc aminte de sucul ala galben "Subco" si de "Pepsi" .. si de bomboanele "Cibo" ..
Eu am fost mandru cand am primit Cravata de pionier .. imi aduc si acum aminte ce emotii am avut in ziua aia ..
Cred ca eram prea mic ca sa consteintizez ce se intampla...eh .. asta e .. A FOST

miruna. spunea...

Nu eram inca nasucta. Dar nu cred ca asta a fost solutia optima. Nu era dreptul nostru ca oameni sa ii omoram pe ei, alti oameni.

In alta ordine de idei, felicitari, ai un stil de a scrie captivant.

soferul spunea...

@noapte-buna: "Ochi pentru ochi"
Ei aveau dreptul sa oamoare atatia oameni? Sa ii tina in frig si foame, in teroarea permanenta ca "vin si ne aresteaza"?
Acum am inceput sa stim, abia un colt, din toata grozavia anilor '50-'89. Acum sunt carti, sunt amintirile celor chinuiti (la propriu). Nu avem nici o scuza sa nu stim. Si daca stim, nu vad de ce am avea mila. Pacat ca s-au oprit doar la ei doi.

Crivi spunea...

mda...nush ce sa zic, eu un altfel de blog poate ca nu sunt eu obisnuita. E poate putin cam oficial si rigid.

Nicole Florian spunea...

Ah, deci de mica erai sadica...

Madko spunea...

Nu mai scrii nimic? ..

| spunea...

ce blog naspa ai draga..............

guiman spunea...

în ignoranţa mea infinită vroiam să cred că prezentatorii de ştiri sunt în stare doar să citească de pe prompter... se pare că m-am înşelat :)

Dragos spunea...

de ce sa te uitzi cu aviditate la fiecare lucru crud? aoleu? asha formulare?

natriuclor spunea...

hehehe, si eu care credeam ca esti din moldova. frumos

Facultatea de Litere spunea...

odios. atat am de spus. odios.
copiii de 14 ani nu sunt anti-comunisti decat daca li se induce lucrul asta... si daca ai dumneavoastra parinti au facut acest lucru, ori nu si-au dat seama ca prea multa ura distruge, ori erau orbiti de propria ura.

permiteti-mi sa nu cred ce ati scris aici si sa imi inchipui ca e o fabulatie.

Constantin Creţan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
the master spunea...

Nu doar din placerea de a comenta, voi spune ca mi-a placut stilul acestei povestiri cu iz de istorie recenta care pur si simplu nu vrea sa ne lase in pace. Cu siguranta multi au avut in acea perioada sentimente cel putin asemanatoare. Faptul ca acestea se pun pe seama unui copil de 13 ani ne arata cat de important este pentru noi, cei mai recenti, sa putem fi liberi si gandi cat de cat liber ... Discutia cu libertatea in sens democratic nu are sens aici, conceptul e prea complicat si se va vicia pe masura trecerii timpului. La fel ca si comunismul... La fel ca si noi... Sunt insa multi care "au prins" acel sistem si nu pot iesi din el. Daca tu ai ucis si -posibil- ai trecut mai departe bucurandu-te de a fi libera, sunt si oameni care au ucis, dar au ramas pe loc... Nu exista destul timp ca sa acopere golul lasat de un astfel de dezastru - mai ales -sufletesc. Nu stiu daca ai intentia sa scrii aici un jurnal sau pagini de literatura... Scrisul este un moment de existenta la fel de intens ca trairea unei clipe istorice de anvergura... Inteleg ca ai trait de multe ori aceste randuri si ca istoria din ele inca te mai doare.
Iti doresc mult succes in sustinerea unui blog cu continut de calitate. Inceputul este promitator.

larisa spunea...

eu m-am nascut la 1 decembrie 1989, dar din cate mi s-a povestit nu stiu de ce ii urai atat pe ceausesti (din cate stiu eu, multi oameni se multumeau cu ce aveau atunci)ma rog, probabil ai fost o razvratita dintotdeauna (nu ma intelege gresit, sunt oarecum o fana de-a ta, adica urmaresc obserbvatorul in fiecare zi desi observ influenta politica poate mai mult decat la stirile pro tv),iar faza cu aparatul televiziunii e interesanta dar nu cred ca si veridica: adica mi te si inchipui la 13 ani, auzind impuscaturi afara, cu jaluzelele trase, iar tu "mami,mami hai sa aparam televiziunea" (bine, am exagerat putin dar ma refer la faptul ca orice copil de varsta ta, mai ales fata, nu cred ca si-ar fi dorit sa iasa din casa). Orice ai zice, nu cerd ca un copil la 13 ani este capabil de o asemenea ura incat sa doreasca moartea cuiva, fie chiar si a ceausestilor. Iti admir curajul de a-ti publica parerile pe un site, si promit sa-l mai vizitez macar in vacanta

a.c. cuza spunea...

vreau sa aflu doar atat daca ei au fost ucisi pentru "crimele" comise impotriva "popurului"(apropo care popor) ce ar trebui sa pateasca actuali conducatori tinand cont de situatia din sanatate , economie si sitemul de asigurari
nu sunt un nostalgic dar macar atunci daca te duceai intr-un spital ti se asigurau gratuit toate medicamentele intr-adevar nu existau la fel de multe ca acum dar macar cele care se importau sau se fabricau in romania se aflau in dotarea spitalelor

Alessandra Stoicescu spunea...

Dragii mei,
scuze de intirziere. V-am citit pe toti.
Mariana, si eu simt acum amar si rusine pentru cruzimea mea de atunci. Nu era justificata decit de frica. De frica de moarte care incoltise in mintea de copil. Devenise totul un razboi personal in care, pina nu-i vedeam pe ei morti nu aveam certitudinea supravietuirii mele.
Madko, nici eu nu am reusit sa uit cozile. Aveam 5 ani cind am inceput sa merg la cumparaturi la magazinul din apropiere. In scurt timp am marturisit ca imi doresc sa devin vinzatoare pentru ca ele aveau acces nelimitat si discretionar pe tarimul bunatatilor de vis. Era de fapt o reducere a noastra la stadiul de animal in continua goana dupa alimente. Asta tine masele ocupate cu grija pentru masa de azi si total lipsite de energie pentru a incerca sa mai schimbe ceva din organizarea politica.
Studentii de la litere,
nu avea nicio legatura cu anticomunismul ci cu frica. Daca va amintiti, desi poate erati prea mici, romanii atunci visau o schimbare in interiorul comunismului. Speranta de mai bine nu indraznea sa depaseasca stadiul visului de a-l inlocui pe Nicolae Ceausescu cu Nicu Ceausescu - salvatorul Sibiului unde magazinele erau mai pline si mincarea din belsug. Ironic,nu?
Cosmin Serban, ai intuit dorinta mea de a scrie altceva decit un blog oarecare. Multumesc pentru ca m-ai citit.
Larisa, as vrea sa continuam acesta discutie si sa-ti raspund ca un Rabin: si tu ai dreptate. Multe s-au degradat de atunci si cu siguranta pentru pensionari si pentru cei care sperau intr-un loc de munca sigur pina la pensie este mai rau. Dar asta doar daca, din nou, reducem omul la stadiul de nevoi primare. Si daca ridicam iarasi statul la rangul de unic satisfacator al acestora. Nimic din ceea ce sunt eu azi nu ar fi fost posibil atunci si portile lumii ar fi ferecate pentru orice tinar. As vrea sa te gindesti la asta.
Cu drag,
S

vio spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
vio spunea...

Intregul popor a urit cuplul Ceausescu si ai lor sustinatori...
Ce vreau sa subliniez este ca ura si intr-o masura mai mica dorinta de razbunare nu i se pote imputa de vreme ce fiecare individ a tecut prin experiente traumatizante(sau a fost martorul lor).
Nu cred insa ca impuscarea lor ar mai fi avut loc in urma judecarii lor de un tribunal normal. Tribunalul insarcinat sa-i condamne la moarte(nu sa-i judece!)este singurul raspunzator de crima din ajunul Craciunului!
Detasati de evenimentele de atunci, putem sa ne rusinam de sentimentele avute...Sa nu uitam totusi ca aceste sentimente (mai cu seama frica urmata de exaltarea la vestea executarii cuplului) au fost induse cu ajutorul expertilor de atunci in a ne manipula! Este trist insa ca acelasi sistem de manipulare functioneaza si astazi...as indrazni sa spun cu mai multa eficacitate. Formatorii de opinie de astazi sint mult mai subtili decit activisti partidului comunist insarcinati cu indoctrinarea fortata a maselor!

Relaxedman spunea...

La revolutie aveam tot 13 ani. Spre rusinea mea, m-am bucurat tare mult la vederea filmului cu executia Ceausestilor.Atunci m-am bucurat. Am inceput de mic copil sa stau la cozi,am rabdat de frig in timpul iernilor la scoala si acasa, mi-am facut de atatea ori temele la lumina lumanarii (pentru ca ni se oprea energia electrica). Am crezut ca toate aceste lipsuri pot justifica executia in sine. Acum stiu ca nu e asa. Stiu si nu pot decat sa ma rusinez de ceea ce am gandit: pentru ca nu exista motiv suficient de bun pe lumea asta, pentru a justifica o crima.
Din pacate pentru noi, democratia a inceput cu baia de sange din decembrie 1989.Si continuarea e pe masura inceputului...

cavalerul alb spunea...

Aproape toti copiii citesc cu placere de la frageda varsta povestea cu Fat Frumos care-l ucide pe Bau Bau.
Asta inseamna ca e ceva anormal cu noi? Nu, e doar lupta dintre Bine si Rau.
Nu noi am inventat-o si nu se va termina cu noi.
Dar vrem dreptate, oamenii nu pot fi la nesfarsit impilati, terorizati. Cineva trebuie sa plateasca.
Vrem sa-l vedem pe Balaurul cel trufas cum musca tarana.
Legenda reinvie.
Cel mai tare film de actiune nu l-ai vazut, abia acum urmeaza.

surgeon spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
gura spurcata spunea...

Iti lasasem un comentariu la ''Botezul'', la care asteptam si eu o reactie.Nu de alta dar nu prea imi vine sa cred ca nu arunci macar din cand in cand cate o privire la comentariile noastre.Nici un raspuns?Atat de putina atentie?Nu suntem interesanti?Fara suparare dar m-am plictisit sa te vad doar la tv, si ma gandisem ca prin acest blog te voi cunoaste un pic altfel.Inceputul e bun,dar daca ramai la atat... ma dezamagesti.

Solitaire spunea...

SeSi (sin.draga S. S.)

Laudabila initiativa unui Jurnal on- line.Excelent instrument de autocunoastere.Ce inseamna "Prime time"?Dupa Confesiunea unei crime, m-am intrebat ingrozit:oare sufera de exhibitionism ?In chipul sau de o frumusete angelica, salasluieste un suflet demonic? Te mandresti cu asta?Eu, te gandeam asa:
Cu linii voluptoase si chip de efigie
Nu are cum sa stie
Ca faptura-i delicata
Emite, fara artificii
Discrete, caline delicii

O vad zilnic, fara sa vreau,
Sau poate, imi doresc, in taina
Sa-i aud vocea daruita
Profesiei ei de elita

Cand timpul impasibil trece
Si n-o vad zilnic
Trist, viata se petrece
In ritm lent, de schimnic

Care cu mintea-n erezie
Viseaza, altruist,s-o stie
Oriunde-n asta lume
Dar vie, cu momente bune.

Cine-i Mariana? Cata noblete sufletesca! Caut-o, cunoaste-o si invata de la ea sa fii un om intre oameni